Orice meserie ar avea si ar practica, un individ prezinta pericol social daca nu invata continuu si se bazeaza doar pe competentele acumulate pana la un moment dat. Sa te bazezi doar pe ceea ce stii acum si aici, de parca lumea cunoasterii si-ar fi atins limitele cresterii ar putea fi catalogat, cel putin in limbajul unui licean contemporan, drept o chestiune “penala”.  Sanctiunea este, intr-un fel, privativa de libertate: imposibilitatea desfasurarii activitatii lucrative la capacitatea solicitata de angajator, de fapt de piata fortei de munca. In domeniul profesional insa pedeapsa capitala exista, pentru ca, cel putin in unele meserii, esti eliminat de pe piata fortei de munca daca nu te perfectionezi continuu, daca nu te adaptezi schimbarilor si ultimelor tendinte.  Ce parere aveti despre un medic care se multumeste in practica zilnica cu cele invatate in facultate ? De un sofer care nu cunoaste noile prevederi ale Codului Rutier ? De un marketer care nu are de-a face cu social media ? Cat despre programatori nu cred ca mai e nevoie sa fac amintire. Nici practicienii de resurse umane nu sunt scutiti in aceasta privinta. Iar singura forma de exonerare a raspunderii “penale” este invatarea in forma continuata.

Reticenta cea mai mare a angajatorilor fata de procesul de invatare al angajatilor vine din timpul de lucru alocat de acestia unui demers neproductiv in mod direct si imediat. Dialogul devenit viral intre un director financiar si un director general, “- ce se intampla daca investim in dezvoltarea angajatilor nostri si ei pleaca din companie ?” si raspunsul “ – ce se intampla daca nu investim in ei si raman ?”, desi reflecta o ingrijorare justificata a directorului general, gasesc totusi multe firme din Romania pe linia ingrijorarii directorului financiar. Intr-o economie a funky businessului si a capitalismului karaoke, lipsa adaptarii la schimbare, non-inovarea reprezinta pedeapsa capitala cu siguranta pentru atat pentru individ cat si pentru angajatorul sau.

Dilema prizonierului in cazul de mai sus poate fi rezumata in felul urmator: cum si unde gasim cursuri gratuite, de calitate ridicata, din care angajatii nostri chiar sa invete elemente utile companiei, sa doreasca si sa poata face asta de oriunde si oricand, pentru ca procesul de invatare sa nu intre in conflict frontal cu viata privata a acestora ? Raspunsul se gaseste online sub forma unor cursuri complete si gratuite sustinute de profesori de la universitati ca Harvard, Stanford, MIT si multe altele. Subiectele abordate sunt foarte variate si noi teme se adauga in ritm alert, in diverse domenii.

E un fenomen relativ recent, izvorat la intersectia dintre nevoia si dorinta de invatare continua a celor care au o agenda sau o locatie geografica care permite mai putina flexibilitate si provocarea industriei educatiei de a se globaliza si de a intampina aceasta nevoie. Asadar khanacademy.org, coursera.org, udacity.com, edx.org, venture-lab.org, class.stanford.edu sau saylor.org sunt cateva surse.  Sunt necesare cunostinte cel putin medii de limba engleza, un computer cu o conexiune buna la internet pentru ca aproape toate cursurile sunt accesibile pe platforme multimedia. Neutilizarea unor asemenea resurse gratuite echivaleaza unei infractiuni pentru ca e o fapta savarsita cu vinovatie care prezinta pericol social.

Nu, absolvirea cursurilor nu aduce cu sine un certificat atestat de vreun minister al vreunui guvern. Da, presupune invatare, teme de casa, completare de chestionare online, scriere de mini-eseuri. Nu, nu e plictisitor (in cele mai multe cazuri). Da, ai mii de colegi din toate zonele lumii si poti interactiona cu ei, uneori (si limitat) chiar si cu profesorii. As aprecia mai mult absolvirea pe baza voluntara a unui asemenea curs de catre un angajat decat parcurgerea unui curs platit la care a fost inscris de compania angajatoare (cu sau fara voia sa).

Pe cand un demers romanesc similar ? Sper ca ne vom auto-surprinde cat de curand.